Airram

Zilele trecute am urmărit documentarul "The story of God", vi-l recomand. O fost fain, cum se zice pe la noi, prin Ardeal! Vizionarea documentarului, printre altele m-a făcut să mă întreb ce să fac pentru a rămâne în amintirea celorlalți sau ce aș putea face la rândul meu pentru a păstra vie amintirea celorlalți în mintea și sufletul meu. La scurt timp, mi-am dat seama că scrisul mă ajută să mă eliberez de o încărcătură emoțională, dar de asemenea, prin scris încerc să "încui" toate aceste stări, emoții în spatele cuvintelor. Identic cu momentul în care lași puțin parfum în sticluță, pentru a-ți reaminti mirosul acestuia. Scrisul, pentru mine e un album de amintiri! Nu am fost unul din acei copii crescuți la țară de bunici și nici nu i-am spus bunicii "mamă", cum făceau alți prieteni de ai mei. Bunica Maria are 91 de ani. E un pui de om, îmi place să îi spun așa pentru că e mică, iar atunci când o îmbrățișez, o îmbrățișez pe ea și tot universul ei. Are t...

Jazzul din căști se joacă cu mine Imaginile îmi dansează printre faze lungi "sublime". Sunt doar eu, cu jazzul ăsta și... Pereți de sticlă se aburesc în jurul meu, Eu în epicentru și... Din cadă, aburi se ridică. În oglinda aburită vreau să mi te reamintesc, Pe tine din trecut, eu din prezent. Ploaia lovește jazzul din căști-mă destind Printre aburi gândurile se ridică. Fără amintiri recondiționate, fără dorințe abandonate. Sunt eu, e seară și totul e chill.

Sunt eu, un muritor și de nenumărate ori m-am stins și reaprins, ca fitilul de lumânare. Sufletul unui om este la fel ca o lumânare. Se stinge și reaprinde sau se stinge fără a se mai reaprinde. Într-o zi am vrut să sting definitiv această flacără, dar ceva sau mai bine spus Cineva,m-a învăluit într-o mantie de speranță și am sperat. Acum, fericirea se află în tot ce nu s-a aflat în trecut. În diminețile cu răsărit mirific sau amurgurile întârziate, în privirile pline de iubire, în serile de vară cu cer înstelat, în fiecare zâmbet dăruit cuiva, în cele mai calde îmbrățișări din cele mai reci zile, în fiecare poveste spusă de bunica. Cu toate acestea, uneori sting flacăra pentru zile sau poate săptămâni, deoarece continuu să greșesc. Greșesc față de alții, față de mine și regret! Regret cu tot sufletul meu! În ciuda acestora, după fiecare greșeală găsesc un chibrit pentru lumânarea din sufletul meu. Am învățat să fiu eu pentru fiecare persoană, care trece prin fața mea fără să îmi fie ...

Ești tot ce am mai de preț pe lume tu, străine!  Îți simt suferința, suferința pe care toți o ating de nenumărate ori dar, dragul meu, fericirea se află în spatele unor uși negre închise. Așa am pictat eu totul, artistul vostru. Ți-am dat lumea cadou la naștere și trupul, iar sufletul l-am lăsat să-mi fie casă. Mi-am pictat Universul, înăuntrul sufletului tău cu culorile pastelate ale iubirii. De ce am ales sufletul? Să reverse șiroaie roși de iubire prin a tale vine. Dar, am lăsat totul atât de relativ, tu artă fiind. Iar arta, primește un nou înțeles în ochii fiecărei persoane. Așa eu, artistul tău, m-am pierdut de tine sau poate tu de mine. Ți-am lăsat cel mai de preț dar din Paradis, sărutul, iar tu ai sărutat iluzia. Ți-am dat doi ochi pentru a mă căuta în alte trupuri inerte, iar tu ai ales să privești dorința. Ți-am dat două urechi pentru a mă regăsi mai ușor în cuvinte, iar tu ai ascultat minciuna.  Astfel, dragul meu, ai făcut din casa mea, tabula rasa și ai încuiat...

Articolul acesta este diferit, dar sper să ajute persoanele care se confruntă cu acneea. De la vârsta de 13,14 ani sunt într-un continuu război cu acneea. Până de curând, am crezut că am pierdut, dar n-a fost aşa. La început am încercat diverse produse şi remedii naturiste care nu au avut rezultate sau au avut pentru un timp scurt. Astfel, am ajuns sa fiu dependentă de fondul de ten. Anul trecut m-am confruntat cu o acnee ceva mai gravă, efectiv mă durea şi mânca toată faţa, astfel m-am decis să merg la dermatolog. Ţin să menţionez că nu am fost la un cabinet privat, iar în ciuda acestui fapt, doamna doctor s-a comportat frumos, a avut răbdare şi mi-a răspuns la fiecare întrebare. Mi-a prescris antibiotic, o gama de geluri de curăţare din care să aleg eu şi 2 creme una pentru zi, iar una pentru noapte. Una dintre întrebările adresate a fost dacă mă voi putea machia pe parcursul tratamentului, iar dumneaei mi-a răspuns că da, dar să încerc un fond de ten ceva mai scumpicel, deşi făceam...

Nu mă recunoşti? Sunt eu, eu, eu. Strigă ecoul care zguduie întunericul. Am pierdut de mult lumina Soarelui sau poate tocmai el de mine a fugit. Sunt euuu, nu mă auzi? Răspunde acestui suflet necăjit, pârjolit de ale lumii priviri dispreţuitoare. -Ce vrei tu, fiinţă necăjită? Uitată de a lumii culoare. -Să mă readuci la viaţa veşnică. Zilnic mă nasc şi zilnic mor odată cu secunda. Să mă laşi măcar o zi să o simt cât toată viaţa, să văd roua dimineţii, ochii mamei, culorile de care toţi vorbesc încât am ajuns să le cerşesc, apusul Soarelui oricum ar fi el. -Eu sunt sângele ce-ţi curge prin vene, bătaia inimii pe care n-o vezi, dar o simţi. Pentru mine eşti viu, pentru tine eşti mort. Dă-ţi singur viaţă, fiinţă cu ochii închişi! -Ca printr-un vuiet ai plecat şi într-un mister de nedescris m-ai abandonat. Tocmai Tu, Divinitate. O zi în întuneric, două, trei, câţi ani am eu,  câte luni, săptămâni, zile am trăit în beznhă, în nimic de-ai şti. Dar ce să ştii? Că nu ştii nimic......

În loc de sânge, spini s-au încâlcit prin ale tale vene. Te-a creat după chipul şi asemănarea Sa, iar tu ai scuipat venin pe propria-i artă, pe tine. Ţi-a dăruit iubirea de la început, atunci ura ţi-ai dorit s-o cunoşti. O tu, fiinţă, ai fost pictată la răsărit în Rai, iar la apus în Iad tu te-ai prelins. Cum ai cunoscut ura, vrăjmarea, revolta, când un simplu suflet pur Divinitatea a creat? Ai otrăvit pământul, aerul, ai ars pădurea, ai inundat lumea cu lacrimile celor pe care i-ai făcut să plângă...                          www.pinterest.com