Renaştere
Nu mă recunoşti? Sunt eu, eu, eu. Strigă ecoul care zguduie întunericul. Am pierdut de mult lumina Soarelui sau poate tocmai el de mine a fugit. Sunt euuu, nu mă auzi? Răspunde acestui suflet necăjit, pârjolit de ale lumii priviri dispreţuitoare.
-Ce vrei tu, fiinţă necăjită? Uitată de a lumii culoare.
-Să mă readuci la viaţa veşnică. Zilnic mă nasc şi zilnic mor odată cu secunda. Să mă laşi măcar o zi să o simt cât toată viaţa, să văd roua dimineţii, ochii mamei, culorile de care toţi vorbesc încât am ajuns să le cerşesc, apusul Soarelui oricum ar fi el.
-Eu sunt sângele ce-ţi curge prin vene, bătaia inimii pe care n-o vezi, dar o simţi. Pentru mine eşti viu, pentru tine eşti mort. Dă-ţi singur viaţă, fiinţă cu ochii închişi!
-Ca printr-un vuiet ai plecat şi într-un mister de nedescris m-ai abandonat. Tocmai Tu, Divinitate. O zi în întuneric, două, trei, câţi ani am eu, câte luni, săptămâni, zile am trăit în beznhă, în nimic de-ai şti. Dar ce să ştii? Că nu ştii nimic...Râzi mă umileşti, cu dispreţ mă priveşti, simt. Mâinile mele îţi ating chipul omule cu ochi coloraţi şi din nimic sufletul şi mintea în cea mai frumoasă creatură mi te imaginează! Sunt viu, eu omul fără culoare, iar tu, om cu ochii coloraţi eşti mort secundă cu secundă.
Sunt viu, Doamne!
-Ce vrei tu, fiinţă necăjită? Uitată de a lumii culoare.
-Să mă readuci la viaţa veşnică. Zilnic mă nasc şi zilnic mor odată cu secunda. Să mă laşi măcar o zi să o simt cât toată viaţa, să văd roua dimineţii, ochii mamei, culorile de care toţi vorbesc încât am ajuns să le cerşesc, apusul Soarelui oricum ar fi el.
-Eu sunt sângele ce-ţi curge prin vene, bătaia inimii pe care n-o vezi, dar o simţi. Pentru mine eşti viu, pentru tine eşti mort. Dă-ţi singur viaţă, fiinţă cu ochii închişi!
-Ca printr-un vuiet ai plecat şi într-un mister de nedescris m-ai abandonat. Tocmai Tu, Divinitate. O zi în întuneric, două, trei, câţi ani am eu, câte luni, săptămâni, zile am trăit în beznhă, în nimic de-ai şti. Dar ce să ştii? Că nu ştii nimic...Râzi mă umileşti, cu dispreţ mă priveşti, simt. Mâinile mele îţi ating chipul omule cu ochi coloraţi şi din nimic sufletul şi mintea în cea mai frumoasă creatură mi te imaginează! Sunt viu, eu omul fără culoare, iar tu, om cu ochii coloraţi eşti mort secundă cu secundă.
Sunt viu, Doamne!
Comentarii
Trimiteți un comentariu