Copilul
Copilul nu se face pentru că așa a spus mama și tata, pentru că e drăgălaș, să te ajute la bătrânețe, pentru că vrei să te "lege" de partener! Copilul nu se face cu oricine, oricând, oricum!
Copilul necesită timp, răbdare, dezvoltare continuă, iubire și da, bani!
Părintele trebuie să ajungă să cunoască foarte bine temperamentul copilului pentru a înțelege cum să îl abordeze și pentru a-l ajuta să își formeze un caracter și principii solide. Spre exemplu: un copil are nevoie de mult mai multe cuvinte frumoase pentru a căpăta încredere de sine, în timp ce un alt copil necesită mai puține pentru că riscă să i se urce la cap și să devină un înfumurat.
Un părinte nu trebuie să îi ofere totul copilului doar pentru că acesta a cerut. Copilul în funcție de vârsta trebuie să primească cu măsură și să facă ceva pentru a merita lucrul respectiv, astfel se responsabilizează. De fapt, despre asta e vorba, să se pregătească de mic pentru viața de adult.
Părintele trebuie să îi explice copilului când nu poate să îi ofere timp și de ce, când nu poate să îi ofere un anumit obiect sau o anumită experiență și motivul, mereu e nevoie de un argument, de o premisă care să susțină concluzia, altfel concluzia nu are valoare!
Un părinte trebuie să spună "te rog!" și "mulțumesc!" față de copil, deoarece acesta trebuie să înțeleagă că nu e nimic greșit în a cere ajutorul la nevoie indiferent de statut; trebuie să înțeleagă că nu există om a tot știutor și mereu ai ceva de învățat de la oricine!
Părinții nu trebuie să își rostească cuvinte urâte, să se denigreze reciproc în preajma copilului și cel mai important, să nu se plângă de partener, copilului! Problemele trebuie să fie transmise copilului de ambii părinți, într-un mod cât mai simplu și drăguț cu putință. Un părinte nu o să poată sta 24 din 24 lângă copil și nici nu trebuie, acesta trebuie să umple timpul copilului cu diverse activități care să-l ajute să se cunoască și dezvolte.
Copilului nu o să i se spună "Nu fă aia, pentru că așa zic eu!", ci o să i se explice în funcție de vârstă de ce lucrul respectiv nu e bine să se întâmple. De asemenea, copilului o să i se răspundă la miile de întrebări mai mult sau mai puțin amuzante, fiind astfel încurajat să rămână curios, deci dornic de a cumula cunoștințe. În cazul în care părintele nu știe răspunsul, foarte bine, o să îi ofere indirect copilului o nouă lecție: cercetarea, căci omul, cât trăiește, învață!
Indiferent de fapta comisă de copil, părintele o să ceară acestuia să-i spună ce s-a întâmplat, apoi o să îi explice copilului de ce a greșit sau îi va lua partea. Niciodată nu îi va lua partea copilului necondiționat, dar nici nu îl va judeca fără a-l asculta. Copilul trebuie să simtă, să știe că părintele înainte de a lua o decizie, a vrut să îl asculte, să îi ofere drept la replică.
Copilul trebuie învățat că e ok să greșești, dacă îți asumi și înveți din greșala respectvă, că trebuie să ajungă în punctul dorit prin forțe proprii, nu făcându-i pe alții să cadă, spre exemplu denigrând alte persoane.
Copilul trebuie învățat să împartă și să dăruiască celor ce nu au sau au mai puțin. De asemenea, copilul trebuie să învețe că iubirea ne unește indiferent de religie, culoare, nație sau trecut! Cuvintele urâte, discriminarea nu unesc, ci despart!
Copilul trebuie să învețe, adultul trebuie să învețe; copilul trebuie să învețe de la adult, adultul trebuie să învețe de la copil.
Copilul necesită timp, răbdare, dezvoltare continuă, iubire și da, bani!
Părintele trebuie să ajungă să cunoască foarte bine temperamentul copilului pentru a înțelege cum să îl abordeze și pentru a-l ajuta să își formeze un caracter și principii solide. Spre exemplu: un copil are nevoie de mult mai multe cuvinte frumoase pentru a căpăta încredere de sine, în timp ce un alt copil necesită mai puține pentru că riscă să i se urce la cap și să devină un înfumurat.
Un părinte nu trebuie să îi ofere totul copilului doar pentru că acesta a cerut. Copilul în funcție de vârsta trebuie să primească cu măsură și să facă ceva pentru a merita lucrul respectiv, astfel se responsabilizează. De fapt, despre asta e vorba, să se pregătească de mic pentru viața de adult.
Părintele trebuie să îi explice copilului când nu poate să îi ofere timp și de ce, când nu poate să îi ofere un anumit obiect sau o anumită experiență și motivul, mereu e nevoie de un argument, de o premisă care să susțină concluzia, altfel concluzia nu are valoare!
Un părinte trebuie să spună "te rog!" și "mulțumesc!" față de copil, deoarece acesta trebuie să înțeleagă că nu e nimic greșit în a cere ajutorul la nevoie indiferent de statut; trebuie să înțeleagă că nu există om a tot știutor și mereu ai ceva de învățat de la oricine!
Părinții nu trebuie să își rostească cuvinte urâte, să se denigreze reciproc în preajma copilului și cel mai important, să nu se plângă de partener, copilului! Problemele trebuie să fie transmise copilului de ambii părinți, într-un mod cât mai simplu și drăguț cu putință. Un părinte nu o să poată sta 24 din 24 lângă copil și nici nu trebuie, acesta trebuie să umple timpul copilului cu diverse activități care să-l ajute să se cunoască și dezvolte.
Copilului nu o să i se spună "Nu fă aia, pentru că așa zic eu!", ci o să i se explice în funcție de vârstă de ce lucrul respectiv nu e bine să se întâmple. De asemenea, copilului o să i se răspundă la miile de întrebări mai mult sau mai puțin amuzante, fiind astfel încurajat să rămână curios, deci dornic de a cumula cunoștințe. În cazul în care părintele nu știe răspunsul, foarte bine, o să îi ofere indirect copilului o nouă lecție: cercetarea, căci omul, cât trăiește, învață!
Indiferent de fapta comisă de copil, părintele o să ceară acestuia să-i spună ce s-a întâmplat, apoi o să îi explice copilului de ce a greșit sau îi va lua partea. Niciodată nu îi va lua partea copilului necondiționat, dar nici nu îl va judeca fără a-l asculta. Copilul trebuie să simtă, să știe că părintele înainte de a lua o decizie, a vrut să îl asculte, să îi ofere drept la replică.
Copilul trebuie învățat că e ok să greșești, dacă îți asumi și înveți din greșala respectvă, că trebuie să ajungă în punctul dorit prin forțe proprii, nu făcându-i pe alții să cadă, spre exemplu denigrând alte persoane.
Copilul trebuie învățat să împartă și să dăruiască celor ce nu au sau au mai puțin. De asemenea, copilul trebuie să învețe că iubirea ne unește indiferent de religie, culoare, nație sau trecut! Cuvintele urâte, discriminarea nu unesc, ci despart!
Copilul trebuie să învețe, adultul trebuie să învețe; copilul trebuie să învețe de la adult, adultul trebuie să învețe de la copil.
Comentarii
Trimiteți un comentariu