Amalgam de amintiri

Se rup nori în luna Noiembrie, iar crengile agitate trosnesc la geamul meu în hipotermie îmbrăcate. Privesc nedumerită în amurg cum amintirile se năvălesc asupra mea. Urlă, le aud tare şi răspicat. Le-aş readuce la viaţă, dar nu mi-e cu putinţă. Şi-au pierdut timpul, ca frunzele anului acesta, însă ele tac şi lasă cerul să le plângă, iar crengile să le arate drumul spre orizonturi noi. Le-aş inunda şi eu în lacrimile mele, dar le-am plâns la timpul lor. Acum, le îngrop într-o falsă indiferenţă, aprinzându-le uneori lumânări cu parfum de nostalgie.