03.12.2015

Greşesc şi mă enervez. Greşesc şi judec. Greşesc şi plâng. Greşesc şi greşesc iar. Sunt eu, o muritoare şi nu sunt perfectă, deşi mult mi-aş dori. Mi-am dorit să fie totul perfect, am eşuat. M-am enervat. M-am comparat cu alţii. Am acceptat. Am căutat să evoluez şi am evoluat. M-am rupt de oameni care mi-au greşit, dovedindu-mi doar că sunt oameni. I-am iertat, pe cuvânt! Totuşi, nu i-am primit înapoi în viaţa mea, îmi era prea frică. S-au rupt de mine oameni frumoşi faţă de care am greşit cu ştiinţă sau fără de ştiinţă. Acum plâng după ei şi mă rog să mă caute pentru că eu nu dispun de acest curaj. Poate, la fel se roagă şi cei care mi-au greşit. Refuz să spun ce gândesc, mă tem şi am convingerea că toţi vor greşi faţă de mine. Dar cine sunt eu să nu îmi greşească? Dar cine sunt ei să nu greşească? Dumnezeu? Nu! Sunt oameni şi o să greşească şi o să greşesc. Recunoaşte şi o să te iert, iar dacă recunosc iartă-mă! Caută să mă înţelegi şi o să încerc să te înţeleg. Explică-mi, căci şi eu îţi voi explica micile mele cunoştiinţe. Iubeşte-mă şi promit să te iubesc!

 Fotografie: www.pinterest.com