Cu Tine

                                        

                                        

M-am trezit cu Tine în casă şi nu am ştiut ce să Îţi spun. Într-un timp probabil prea scurt, Te-am pierdut. Cât ai fost aici nu am putut să Îţi spun nimic, deşi am vrut. Acum, sunt singură, îmi este frig şi teamă şi regret că nu am avut curaj să Îţi spun ce mi-a pictat mintea pe suflet, sau poate sufletul pe minte. În ultimul timp am călcat strâmb, m-am împiedicat şi în cele din urmă am căzut. Mă simt lipsită de putere, nu mai pot vedea frumosul în oameni, nu mai pot transforma urâtul în frumos pentru că nu mai văd. Ochelarii mei s-au spart, iar lumea ce trece pe lângă mine, mă percepe ca fiind o persoană rea, care nu Te iubeşte, care nu Te-a iubit. Nu pot face asta singură, iar dacă şi Tu crezi la fel sunt pierdută definitiv. Am nevoie de o mână puternică, care să mă ridice, să simtă frumosul în mine, să transforme urâtul în frumos, să mă facă să îmi doresc să mă ridic şi să mă înveţe să simt frumosul în oameni. Să simt frumosul în urât la fel cum ai facut şi Tu. 
Ştiu că ai plecat pentru că ai crezut că asta am vrut, dar nu. Îmi lipseşti nespus.