Airram

06:00, pe fereastra camerei privesc. S-a minunat Luna de ora la care mi-am dat întâlnire cu ea şi s-a ascuns după un nor. A început să plouă, melancolia se aşează pe chipul meu şi nu înţeleg de ce într-o astfel de zi minunatul cer plânge. O fi de fericire sau de tristeţe? Mă-ntreb. Mă-ncalţ şi plec. Uit umbrela într-un colţ din paradisul camerei mele, în pat. Am aruncat-o ieri, la întâmplare când am ajuns acasă şi după un timp am adormit în timp ce citeam o carte. Alerg spre autobuz, mă plouă şi nu vreau să-l pierd, mi-e frig. Ochelarii îmi aburesc e ceaţă în jurul meu cu sau fără ei. Părăsesc autobuzul, ignor lumea din jur, sunt doar eu şi gândurile mele, plus muzica din căşti de data aceasta " While your lips are still red " . La puţin timp pe o stradă pustie un el şi o ea. Ea era căruntă, el la fel, se ţineau de mână şi mergeau încet sub umbrela curcubeu. Cerul plângea de fericire, s-a umplut de bucurie când a zărit o astfel de iubire. Sau poate era doar sufletul meu......